Pubblichiamo la poesia di Sergio Proia “Gliù barbier”.
Gliù barbièr
R’mpuost ngima a tutt, a ciènt scalin d’ fatìa,
steva Fiurin Bardasciòtt, gliù barbièr mìa.
Nu sgabuzzìn ch’ era stritt i scùr,
nu pièzz d’e spierch’ie mpiètt agliù mùr,
gliù furnell p’ scallà l’acqua app’icciat,
ngim’ alla seggia l’e parol’ ncruciat.
Nu sgabell v’icin alla f’enestra rotta
ch’ zumpava s’ c’e div na botta.
“Fammigli’e curt sti capigli’e ch’è call i sud
ma nnò tropp, s’ nò m’ par nud.
Iss parlava i raccuntava gl’i fatt ch’ er’n succiès,
chi s’era ittàt a scium agliù paès,
chi s’era tagliat na vèna
i chi s’era purtat na vagliona prena,
chi curnùt i cuntient s’ ne steva,
i a spass p’ gli camp s’ n’e ieva.
Ma sott’ sott’ ammasc’iecava amar
ca la mogli’e s’ fr’ecava gliù cumpar.